In urma unor discutii cu mai multi conccurenti s-a ajuns la concluzia ca problemele legate de Liga si Cluburi vor ramane ca obiective de finalizat in decursul anului 2010
Pentru a putea fii functional acest proiect am eliminat aceste prevederi si revenim cu o forma mai simplificata pentru a se putea pune in aplicare din acest an :
Campionatul National de Pescuit Stationar
AGVPS Romania - 2010-
1.Prezentare generala
Acest campionat de pescuit stationar vine in intampinarea dorintei marii majoritati a pescarilor de pescuit stationar, care sunt de parere ca la ora actuala, este nevoie de o schimbare la nivelul organizatoric al actualului sistem competitional, cu un campionat format din mai multe etape pe diferite piste din tara. Astfel, castigatorul campionatului va fi campionul national al tarii pentru anul in curs si cel mai complet pescar de pescuit stationar din tara. Totodata prin acest sistem va fii alcatuit si lotul national al Romaniei a carei componenta va fii mentionata mai jos.
De asemenea, prin actualul proiect se doreste o implicare a majoritatii societatilor comerciale de profil pentru promovarea si sustinerea acestui sport in tara noastra, cat si a lotului national care va reprezenta Romania in competitiile internationale. Astfel, ideea pe care se bazeaza acest proiect este aceea ca etapele din mai susnumitul campionat sa fie formate din principalele concursuri de stationar organizate sau sponsorizate de societatiile de profil de la noi din tara, dupa cum urmeaza:
• Sc Hubertus Trading Srl, importator Milo, Browning, Middy
• Sc Givadi Com Srl, importator Trabucco, Trakko, Stonfo, Vespe
• Sc Energofish Srl, producator Energoteam, Benzarmix si importator Sensas, Rive,Drennan, etc
• Sc Fish Pro Srl, importator Olympus, Top Mix, Vega.
Aceste societati organizeaza an de an concursuri de pescuit stationar de mare amploare si pe piste care pot gazdui minim 60 de concurenti, fapt ce asigura un numar suficient de locuri la ora actuala, pentru pescarii de competitie de la noi din tara, dornici de performanta sportiva.
1.Concursurile propuse care sa constituie etapele Campionatului National
Etapa I Cupa Apullum - Locatia: Sacel, judetul Sibiu - Organizator: Ajvps Alba - Sponsor: Sc Hubertus Srl -Data:
Etapa II Cupa Trabucco - Locatia: Doripesco, judetul Brasov -Organizator: Sc Givadi Com Srl -Data:7-8-9 mai 2010
Etapa III Cupa Olympus - Locatia: Horgesti, judetul Bacau - Organizator: Sc Fish Pro Srl -Data:
Etapa IV Cupa Sensas -Locatia: -Organizator: Sc Energofish Srl -Data
Etapa V Cupa Profimix -Locatia: -Organizator: Sc Energofish Srl -Data
Etapa VI 'Etapa finala' - Locatia:Medgidia, -Organizator: AGVPS Romania -Data:
Aceste concursuri nu sint limitative , lista lor poate fii complectata cu orice concurs care sa indeplineasca urmatoarele conditii : - posibilitate de inscriere a minimul 60 de concurenti - mentinerea caracterului de continuitate an de an - acceptul de a adera si organiza concursul in conformitate cu regulamentul de organizare a acestor genuri de concursuri care ma fii mentionat la capitolul regulament. - Acceptul de a colecta si vira din taxa de participare la concurs a contributiei la fondul de premiere a fiecarui concurrent.
PATRONAREA CAMPIONATULUI NATIONAL DE PESCUIT SPORTIV STATIONAR. Campionatul National de Pescuit Stationar va fii patronat de catre : AGVPS ROMANIA Ca si considerente generale: - Va desemna CAMPIONUL NATIONAL AL ROMANIEI la sfirsitul turneului si ii va imina premiiile primilor trei clasati . - Va incerca atragerea de sponzorizari din partea firmelor de specialitate si nu numai pentru sustinerea competitionala interna si internationala. - Primii 30 de concurenti clasati la sfirsitul turneului vor constituii Divizia nationala de Pescuit Stationar.
3.Regulamentul Campionatului National de Pescuit Stationar Regulamentul de desfasurare a concursurilor va avea la baza regulamentele internationale CIPS – FIPS , cu mici amendamente de la concurs la concurs , unanim acceptate de catre competitori in sedintele tehnice de dinaintea concursurilor. Ca si criterii generale si exceptii : - lungimea maxima admisa a rubezienei 13 m - numarul manselor 2 - numarul sectoarelor se va face in functie de numarul de participanti - durata manselor 3-5 ore in functie de hotaririle luate in sedintele tehnice. - Pescuit liber , la pluta , in orice stil , - Antrenament official obligatoriu pentru nadirea egala a pistei de concurs . - Nada si momeala vie va fii adaptata ca si cantitate in functie de durata manselor. - nu puncteaza fitofagul - obletele puncteaza doar in mansa a-2-a - vor minim 3 arbitrii pentru fiecare sector al etapei, arbitrii care vor fi alesi dintre voluntarii cu cunostiinte temeninice ale regulamentului turneului, - cantarirea se va face in dreptul fiecarui stand in parte, urmand ca rezultatele finale sa fie facute publice cat mai repede posibil.
• vor fi 6 etape ale campionatul national, cele mentionate mai sus, • obligatoriu va fi participarea la 4 etape, astfel incat competitorul sa conteze in clasamentul final • Orice concurent participant la cele 6 sau mai multe etape va avea dreptul sa isi aleaga 4 etape in care a scos rezultatele cele mai favorabile , iar cestea ii vor fii puncatate • vor acumula puncte , in ordine , primii 30 de concurenti clasati participanti la fiecare etapa. • punctajul se va face in felul urmator: - Exemplu 1: castigatorul fiecarei etape va primi 30 de puncte, cel de pe urmatorul loc 29 de puncte, urmatorul loc 28 de puncte...................pana la concurentul de pe locul 30 care va lua 1 punct. • campionul national va fi cel care la finalul etapelor va avea cel mai mare numar de puncte, in urma a celor mai bune 4 rezultate in concursurile la care a participat, • primii 30 de concurenti clasati , in urma turneului , vor forma Divizia Nationala de Pescuit Sportiv Stationar a Romaniei . • Componentii Diviziei Nationale de Pescuit Sportiv Stationar a Romaniei sint inscrisi din oficiu la turneul competitional al anului urmator , avind obligatia sa confirme cu cel putin 30 zile inainte participarea sau nu la etapele organizate .
• primii 6 concurenti clasati vor avea dreptul din oficiu sa faca parte din lotul national care va reprezenta Romania la competitiile international din anul urmator. In cazul in care unul dintre cei 6 clasati nu vor putea participa din motive obiective , capitanul de echipa si managerul echipei nationale , desemnati , ii vor putea inlocuii cu urmatorii clasati , in ordine, concurenti din Divizia Nationala de pescuit sportive stationar.
• in caz de egalitate de puncte ,la terminarea etapelor, intre doi concurenti , pentru departajare , celor in cauza li se va lua in considerare punctele accumulate in a 5 etapa cea mai buna .
4.Conditii de participare la Campionatul National:
• pescarul sportiv de competitie sa fie membru al AJVPS,intrucit sub egida acestui for se organizeaza campionatul • dotare minima de bun simt : rubeziana, scaun de competitie, juvelnic din material textil de minim 3m ( trebuie sa intelegeti ca fara o dotare minima nu se poate face performanta) • prioritari la inscriere vor fi componentii diviziilor nationale A si B, care vor avea o perioada de gratie ca sa achite taxa de participare la etape , in primul an , si in din al doilea an primii 30 de pescari care fac parte din Divizia nationala de pescuit sportiv stationar • ulterior numarul de locuri va fi completat de persoanele care vor achita taxa de inscriere pana la epuizarea locurilor vacante.
5 .Propunere financiara: Astfel propunem, o suma de 30 lei/fiecare concurrent participant al etapelor se va depune in contul Ligii , pe baza de contract, din care va face premierea campionilor in cadrul ultimei etape de campionat, • La etapa finala, fiecare sponsor va premia locul 1 din sector, aici existand premii pe sector, • De asemenea, se vor cauta sponsori din afara fenomenului, care sunt dispusi sa sustina financiar si material Campionatul National de Pescuit Stationar. • Surplusul de bani, cat va fi el, se va folosi de componentii lotului national la Campionatul Mondial pe Natiuni.
Premii propuse
Locul I - 10000 lei Locul II -6000lei Locul III -4000lei. Valoarea premiilor este direct proportional cu contributia organizatorilor de etape (propunem 30 lei per concurent)si a sponsorilor.
Exemplu de calcul financiar pentru asigurarea premiilor: Fond necesar pentru premiere-20000 lei
1.Contributia organizatorilor de etapa: 5 etape x 60concurenti x 30lei=9000 lei 2.Etapa finala 60 concurenti x taxa inscriere 250lei=15000lei, din care : -cheltuieli de organizare- 5000lei -fond de premiere -10000lei
TOTAL - 19000lei NECESAR SPONSORIZARI -1000 lei . Cu toate ca acesta este un calcul foarte simplist, suntem de parere ca datorita iubitorilor acestui splendid sport se vor aduna fondurile necesare premierii campionilor si totodata se vor mai strange bani si pentru sustinerea lotului national pentru o reprezentare cat mai frumoasa a tarii noastre la competitiile internationale de mare amploare. Va multumim pentru intelegere si va dorim Fir Intins.
Organizatori
_________________ Stiu ca sint pescar prost ........dar cind ma uit in jurul meu prind curaj
http://pescuitstationar.blogspot.com/
|