ATENTIE !
Urmeaza un comunicat cooperatist
Se constantă o campanie furibundă împotriva federației purtată de către persoane care își atribuie ilicit reprezentarea pescuitului sportiv din România, persoane ce gravitează în sfera de influență a Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, având ca scop discreditarea federației.
Pe această cale, anunț că federația își urmează calendarele de competiții așa cum au fost ele aprobate de Adunarea Generală, indiferent de poziția luată de Congresul Confederației Internaționale de Pescuit Sportiv cu privire la afilierea internațională a federației. Cât privește organizarea altor competiții de către persoane neautorizate în vederea selecționărilor echipelor reprezentative, federația a întreprins măsurile legale în vedeerea interzicerii organizării acestora și interzicerii participărilor echipelor reprezentative în numele României, dacă nu sunt autorizate în condițiile legii. Sportivii angrenați în sistemul competițional oficial organizat de către Federația Română de Pescuit Sportiv sunt singurii îndreptățiți să fie selecționați și să reprezinte România în competițiile internaționale la care România este afiliată.[quote][/quote]
Orice zvon cu privire la desființarea federației este lipsit de orice suport legal, iar cei care se vor dovedi al răspândi aceste zvonuri vor suporta rigorile legii.
Muhahahahahahahahaha