Din ciclul „Ce a fost si cea ajuns !”ADEVARUL.RO / LOCALE: Alba Iulia: Portret / Ştefan Popescu a înfiinţat Federaţia Naţională a Pescarilor SportiviŞtefan Popescu este membru fondator al Asociaţiei Pescarilor Sportivi din judeţul Alba, înfiinţată în anul 2005. În anul 2006 a avut iniţiativa creării Federaţiei Naţionale a Pescarilor Sportivi din România, care are afiliate 30 de asociaţii ale pescarilor din toată ţara.
Cu toate că acţiunile îl contrazic, Ştefan Popescu spune că nu este pasionat de pescuit. Afirmă că este mai interesat de protejarea resurselor acvatice vii, care exploatate la modul corect pot aduce beneficii însemnate României.
„Am foarte puţin timp de pescuit.
Mie îmi place să gândesc proiecte. România are resurse acvatice foarte mari, 78.905 kilometri de râuri”, a spus albaiulianul.
Campanie de informareŞtefan Popescu, care cunoaşte bine datele legate de posibilităţile de pescuit la nivel naţional este, cel puţin, la fel de bine informat despre oportunităţile din Alba.
„În judeţ sunt 930 de kilometri de râuri cu potenţial salmonicol, adică râuri cu păstrăv sau lipan. De asemenea sunt 1.300 de kilometri de ape de şes în care se poate pescui crap, caras sau clean”, a spus Ştefan Popescu. El este de părere că aceste resurse trebuie folosite inteligent.
„Cel mai mare deserviciu îl fac braconierii. Asociaţia din Alba a făcut
o campanie de conştientizare, în care a împărţit 20.000 de pliante, prin care dorea informeze despre nevoia de protejare a râurilor.
Trebuie să se înţeleagă faptul că România, statul, ar putea avea foarte mult de câştigat”, a afirmat Ştefan Popescu.
Acesta a adăugat că beneficiile financiare pot veni din plata pentru eliberarea permisului şi autorizaţia de pescuit şi de asemenea din organizarea concursurilor de pescuit sportiv.Proiecte ambiţioaseAlbaiulianul, care vede în potenţialul piscicol al judeţului diverse oportunităţi de dezvoltare durabilă, a demarat mai multe proiecte îndrăzneţe.
„La Aiud va fi un complex care va avea un lac cu o suprafaţă de 14 hectare şi cu o insulă în mijloc, legată de mal printr-o limbă de pământ. În jurul acestui lac vor fi construite 24 de căsuţe de agrement, patru terenuri de tenis, trei bazine de înot, dintre care unul de dimensiuni olimpice, două terenuri de minifotbal şi un restaurant.
Şantierul este deja în lucru. Acest complex ar putea fi bază de desfăşurare a concursurilor naţionale şi internaţionale de pescuit sportiv”, a spus Ştefan Popescu.
De asemenea un lac asemănător care va putea fi folosit în etapele concursurilor de pescuit sportiv este la acest moment în construcţie la Noşlac.
„În viitor aş dori să pot realiza
câte un astfel de lac în fiecare comună din judeţul Alba. De pe urma acestor proiecte ar avea de câştigat comunităţile”, a mai afirmat preşedintel Asociaţiei Pescarilor Sportivi.
Mureşul este un râu bogat în peşte?
Ş.P.: „Din păcate
Mureşul este distrus, din cauza braconajului şi a poluărilor.
Au dispărut peştii paşnici, şi au rămas doar răpitorii, somnul, şalăul. Peştii sunt infestaţi cu metale grele şi eu nu aş avea curajul să-i mănânc”.
Câţi pescari sportivi sunt în judeţul Alba?
Ş.P.: „Sunt înscrişi în asociaţie aproximativ 4.000 de pescari. Aceştia au permis de pescuit. În pescuit există mai multe reguli, dar pescarul are voie să păstreze maxim 5 kilograme de peşte dacă este vorba despre crap, caras sau alte specii de acest fel şi maxim 10 capturi la o partidă dacă este vorba despre păstrăv”.
Ce-i place:„Eu consider
viaţa, în general,
un lucru plăcut, am luat totul aşa cum a fost.
Cel mai mult îmi place să fac proiecte şi şă gândesc, să creez şi să dezvolt oportunităţi, aşa cum sunt şi cele
legate de protejarea resurselor acvatice vii. Îmi place mult natura şi îmi plac oamenii”.
Ce nu-i place:„Îmi lasă un gust amar
zbaterea asta în zadar pe care o simt, la toată lumea, în România. Din păcate se simte ineficienţa în mai multe domenii şi direcţii.
Oamenii s-au obişnuit să ceară şi să şi primească, nu vor să vadă oportunităţile nici când le au în faţă. Sunt multe de făcut dar nu există iniţiativă”.
Profil:Născut: La 25 august 1956 în comuna Albeni, judeţul Gorj
Educaţie: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic Bucureşti şi master în management în Elveţia
Ocupaţie: administrator firmă de consultanţă
Familie: căsătorit, un copil
http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/al ... index.html Muhahahahahahahahaahahahahahah